Legislație și Administrație

Instituții cu rol economico-administrativ

Constituța ar trebui să conțină câteva instituții care să vegheze asupra bunului mers al activităților economice întreprinse de stat sau de companiile private.

Așa cum există Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ca organism ce analizează și se îngrijește ca țara aceasta să fie protejată din punct de vedere militar România ar trebui să aibă un organism care să vegheze la securitatea economică a țării.

 

Conceptul de securitate, în sensul clasic acceptat până acum este cel militar, informațional și cel politic. În era globalizării însă, conceptul de securitate economică este pe cât de actual, pe atât de vital. În aceste condiții, lipsa unei instituții cu caracter strict economic pentru supravegherea, controlul și reglementarea deciziilor și acțiunilor cu impact economic la nivel național este singura verigă lipsă sau, mai bine zis, singura cauză pentru care în ultimii 25 de ani a avut loc un adevărat jaf economic în România.

Riscul major cu care România se va confrunta pe termen mediu și lung este acela ca, prin devalizarea și înstrăinarea inconștientă a elementelor vitale ale economiei naționale în următorii ani, statul român să nu mai existe, devenind un stat care să nu poată să-și mai controleze economia prin mecanisme strategice, mecanisme ce trebuie să rămână inalienabile și veșnic la comanda statului, la fel cum se întâmplă în toate statele europene și nu numai.

Astfel, în România se impune necesitatea înființării unui cadru instituțional nou, care să slujească intereselor economice ale statului român. Aceste instituții vitale cu roluri de a reglementa și controla economia României vor trebui să fie:

  • Consiliul de Securitate Economică a României;
  • Înalta Curte de Casație Economică a României;
  • Consiliul de Coordonare Strategico-Economică;
  • Corpul Managerilor Atestați.

Nu ai drepturi pentru a publica.